plus 500

luni, 15 noiembrie 2010

FERICIRE vs. DEZAMAGIRE

                                       
     Eram fericit ca incep o activitate frumoasa, ce o desfasor si in present cu multa placere, dar vreu sa va spun ca proverbul ,,Planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ” este adevarat.
     Munca in gradina nu este deloc usoara solicitandu-te atat fizic cat si psihic. Veti spune: ,,Dar ce are solicitarea psihica cu gradinaritul?” pai eu zic ca are si voi argumenta in urmatoarele randuri. Se intampla uneori ca dupa ce ai depus un efort fizic considerabil si ai investit o suma de bani sa ajungi in situatia de a nu recolta nimic sau sa ai o recolta foarte slaba. In acele momente trebuie sa nu te descurajezi, sa inveti din gresala pe care ai facut-o, sa mergi mai departe si sa nu te lasi prada dezamagirii.
     Am avut parte de o experienta, neplacuta zic eu, si intr-un moment cum nu se poate mai prost adica chiar la prima cultura in solar. M-am hotarat sa construiesc un solar de 100mp in care sa incep sa cultiv legume, o mica afacere. Am decis ca prima cultura sa fie castraveti pentru toamna deoarece am considerat ca imi vor aduce un profit bunicel care sa-mi amortizeze costurile cu constructia solarului. Totul a decurs bine pana in momentul cand rasadurile au trebuit mutate in solar. Atunci au inceput problemele care nu s-au sfarsit decat odata cu cultura.
     Problema nr.1 – nu au venit muncitorii la timp sa construim solarul fapt ce a dus la o intarziere de aproape doua saptamani. Aceasta intarziere a daunat rasadurilor care nu s-au adaptat usor dupa plantare si fiind inalte s-au indoit la primul current de aer mai puternic.
     Problema nr.2 – pamantul a fost uscat, batatorit, foarte greu de lucrat si cu toate eforturile nu a putut fi pregatit corespunzator. La acest capitol am avut ,,norocul” sa fiu ajutat si de cel care trebuia sa aduca gunoiul de grajd, care a intarziat si el o saptamana.
     Problema nr.3 – temperatura adecvata pentru cresterea si dezvoltarea castravetilor trebuie sa fie intre +15 si +30 grade C. Acest lucru l-am aflat abia cand am constatat ca plntele au crescut, au inflorit, au legat rod dar odata cu venirea timpului rece au stagnat din crestere. Le-am dat ingrasamant, apa, i-am stropit dar nici un rezultat. Astfel am aflat ca sunt plante sensibile la frig si ca nu au viata buna in solar cu toate ca ziua temperatura era  +30 dar noaptea scadea la +6 - +7 grade C. Asa ca am stat si am ,, adimirat” sutele de castraveciori de 0.5 – 1.5cm timp de o luna in speranta ca se va remedia situatia. Au reusit sa ajunga la maturitate aproximativ 15-20 de bucati.
     Acum sa facem calculul: 380 de fire in rasad – 360 de fire am plantat – au ramas aproximativ 200 pana am reusit sa acopar solarul (5 zile de vant si ploi), iar dupa doua luni si ceva am cules 1kg si ceva de castraveti. Dezamagirea e maxima dar trebuie sa vedem unde am gresit, ce si pe viitor sa nu repetam aceste greseli.
     Acum sunt fericit  deoarece am reusit sa pregatesc terenul cu trebuie si am infiintat doua culturi: salata verde si ceapa verde si dupa cum vedeti in poze le merge foarte bine si sper sa mearga tot asa in continuare.
     Aceasta intamplare din debutul meu de gradinar m-a determinat sa deschid acest blog si sa scriu ca toti cei care se ocupa sau vor sa inceapa o astfel de activitate sa nu aiba o astfel de experienta neplacuta.
     Va urez mult noroc, sper sa va fiu util prin ceea ce scriu si spor la treaba. Vreme buna tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu